VIDEO | Cum putem gestiona stresul atunci când avem copii. Sfatul psihologilor: „Important este să nu facem din stres o patologie, să nu ajungem în distress. Nu facem din copil un confident”

Publicat: 26/09/2022, 12:59

Yolanda Crețescu, psiholog clinician și psihoterapeut adlerian, a vorbit, luni, la Super Neatza cu Răzvan și Dani, despre modalitatea prin care putem gestiona stresul atunci când avem copii. Specialistul spune că nu trebuie să-l ascundem de cei mici și să nu facem din stres o patologie, ajungând în distress.

„Copiii învață de la noi cum să facă față vieții și viața nu este doar frumoasă și, atunci, este important să le dăm copiilor realitatea. Ce este, însă, necesar și la ce trebuie să fim atenți este la durată și la intensitate. Dacă asupra unui eveniment din viața noastră reacția noastră este supradimensionată, atunci lecția pe care copilul o învață este că un eveniment negativ nu poate fi trecut decât foarte greu și atunci el învață lecția asta pentru pentru viitor.

Avem nevoie să știm că stresul, într-o anumită cantitate, înseamnă vigilență, ancorarea tuturor resurselor să depășesc o situație nouă sau o situație dificilă, lucrul ăsta ne ajută. Important este să nu facem din stres o patologie, să nu ajungem în distress”, a afirmat Yolanda Crețescu.

Yolanda Crețescu a explicat că stresul negativ modifică sistemul cognitiv, provocând îmbolnăvirea întregului organismul.

„Stresul pozitiv este foarte bun – îmi depun toate eforturile, este foarte greu, dar uite, depășesc și ajung să am un rezultat bun sau ajung să nu am un rezultat. Dar eu știu că am depășit și am făcut tot ce a ținut de mine ca să pot să ajung la o concluzie. Însă în distress este acel stres negativ care îmi modifică sistemul cognitiv – voi gândi despre viață că lucrurile sunt toate rele și negative, îmi voi îmbolnăvi corpul, pentru că somatizăm.

Stresul descarcă adrenalina, adrenalina cere insulină, pancreasul răspunde, apar problemele circulatorii, apare diabetul tip 2 și multe alte patologii, chiar și de natură psihologică, cum este anxietatea, depresia. De aceea este important să facem această diferențiere: durata – pe cât timp – și cantitatea și, atunci, copilul va învăța de la noi că viața este și bună, este și rea, sunt și momente în care este greu, dar pot fi depășite, dacă ai un sistem de raportare”, a precizat Yolanda Crețescu.

De asemenea, psihoterapeutul a precizat că este foarte important să le explicăm copiilor că nu este vina lor atunci când trecem printr-o perioadă mai dificilă.

„Comportamentele noastre sunt cele care transmit mesajele, noi înțelegem din non-verbal. Copiii sunt fini observatori, dar proști interpreți. Ei pot înțelege că se întâmplă ceva rău între părinți și percepția unui copil este că viața începe odată cu el și s-ar putea să creadă că din cauza lui părinții sunt triști, supărați, nu vorbesc unul cu altul, apar modificări în familie, nu se mai păstrează rutina de zi cu zi. ceea ce este foarte păgubos, pentru că sentimentul de siguranță în familie este esențial pentru un copil.

Este important ce le spunem, nu facem din copil un confident, nu-i vorbim copilului despre problemele de cuplu, despre problemele financiare, că nu le înțelege. Depinde de vârstă, dar că nu ești supărat pe el sau că nu are legătură cu el, ci că treci printr-o perioadă dificilă, asta este important să comunicăm”, a menționat Yolanda Crețescu.

Specialistul a afirmat că în cazul unei despărțiri, copiii trebuie să știe „că se întâmplă ceva în familia lor” și să nu existe falsa impresi că „un copil trece printr-un astfel de eveniment fără să simtă și el tristețe”.

„În cazul unei despărțiri facem foarte multe greșeli, pentru că, inițial, ne ascundem și nu le spunem copiilor că se întâmplă ceva în familia lor. Ei simt asta, apoi ni se umple prea-plinul și începem să facem acuzații sau să povestim din punctul nostru de vedere ce s-a întâmplat în acea perioadă sau în acel moment, despre tatăl sau mama copilului.

Separarea sau incidentele de infidelitate nu sunt ale părinților, sunt ale soților și aici este important să faci o diferențiere – asta se întâmplă între mine și el, ca soți, dar eu, ca mamă și tată, suntem acolo pentru tine și chiar dacă se vor modifica lucrurile, vorbim cu tine, stabilim împreună niște niște reguli și atunci, copilul, încet-încet, se securizează. Însă să nu fim cumva idealiști și să credem că un copil trece printr-un astfel de eveniment fără să simtă și el tristețe, nu are cum”, a explicat Yolanda Crețescu.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska